X

Livrarea materialului săditor se va face începând cu data de 20 februarie. Perioada optimă a plantărilor de primăvară este a-3-a decadă a lunii februarie și toată luna martie, până la pornirea pomilor în vegetație. În zonele colinare și Subcarpatice, unde primăvara se instalează mai târziu plantările se prelungesc chiar și în prima jumătate a lunii aprilie, cu recomandarea să plantăm înainte ca pomii să pornească în vegetație (apariția frunzelor). Punctul de desfacere din localitatea Afumați, Șos. Petrăcheoaia, nr 72, județul Ilfov, va fi deschis în perioada 20 februarie - 10 aprilie (funcție si de stocurile existente și de condițiile meteorologice), inclusiv Sâmbăta și Duminica, în intervalul orar 8:00 - 17:30. În situația in care pe parcursul iernii vom avea ferestre de iarnă (perioade mai lungi cu vreme favorabilă plantărilor, respectiv temperaturi pozitive pe timpul zilei si solul dezghețat, fără strat de zăpadă), vom deschide punctul de desfacere si vom anunța programul de lucru, astfel încât cei intersați să poata achizitiona si in extrasezon, atât cu ridicare directă de la Afumați, precum si cu livrare la domiciliul dumneavoastră, prin curier GLS, cu plata ramburs.

Pepinierele Roman

Comanda minima efectuata este de 150 lei.
magazin@pepinierele-roman.ro
Pepinierele Roman
0
  • Your cart is empty ! GO TO SHOP
Pepinierele Roman
Category
  • Toate categoriile
  • ARBUSTI FRUCTIFERI
  • AFIN
  • AGRIS
  • ARONIA
  • CAPSUN
  • CATINA
  • COACAZ ALB
  • COACAZ NEGRU
  • COACAZ ROSU
  • CORNUS
  • FRAGI
  • GOJIBERRY
  • MERISOR
  • MUR
  • ZMEUR
  • Biostimulator
  • PLANTE NOI
  • Bulgaras de zapada
  • Ginkgo Biloba
  • Iasomie
  • Isop
  • Lavanda
  • LILIAC
  • LOFANTUS
  • PLANTE FOIOASE
  • ROZMARIN
  • POMI FRUCTIFERI
  • ALUN
  • Biostimulator
  • CAIS
  • CASTAN
  • CIRES
  • CITRICE
  • CURMAL CHINEZESC
  • GUTUI
  • KAKI
  • KIWI
  • MAR
  • MASLIN
  • MIGDAL
  • MOSMON
  • NECTARIN
  • NUC ALTOIT
  • NUC SELECTIONAT
  • PAR
  • PIERSIC
  • POMI COLUMNARI SI DWARF
  • PRUN
  • Recomandare
  • RODIU
  • SMOCHIN
  • SOIURI VECHI ROMÂNEȘTI
  • VISIN
  • Recomandare
  • TOP VANZARI
  • TRANDAFIRI
  • TEAHIBRIZI
  • TRANDAFIRI DE DULCEATA
  • TRANDAFIRI MINIROZE
  • TRANDAFIRI URCATORI
  • VITA DE VIE
  • STRUGURI MASA
  • STRUGURI VIN

Autentificare

0
  • Your cart is empty ! GO TO SHOP
  • Acasa
  • POMI FRUCTIFERI
    • CAIS
    • PRUN
    • PIERSIC
    • MOSMON
    • MASLIN
    • MAR
    • GUTUI
    • PAR
    • ALUN
    • CASTAN
    • CIRES
    • VISIN
    • MIGDAL
    • NUC ALTOIT
    • NUC SELECTIONAT
    • SOIURI VECHI ROMÂNEȘTI
    • POMI COLUMNARI SI DWARF
    • RODIU
    • CITRICE
    • KAKI
    • KIWI
    • NECTARIN
    • SMOCHIN
  • ARBUSTI FRUCTIFERI
    • AFIN
    • AGRIS
    • ARONIA
    • CURMAL CHINEZESC
    • COACAZ ALB
    • COACAZ NEGRU
    • COACAZ ROSU
    • FRAGI
    • ZMEUR
    • MUR
    • CAPSUN
    • CORNUS
    • KIWI
    • GOJIBERRY
    • CATINA
    • MERISOR
  • PLANTE
    • PLANTE FOIOASE
    • Iasomie
    • LOFANTUS
    • Ginkgo Biloba
    • LILIAC
    • Isop
    • Bulgaras de zapada
    • Lavanda
    • ROZMARIN
  • VITA DE VIE
    • STRUGURI MASA
    • STRUGURI VIN
  • TRANDAFIRI
    • TEAHIBRIZI
    • DE DULCEATA
    • MINIROZE
    • URCATORI
  • Paradisul Cireselor
  • 0733 925 472
    • Contact
Reduceri Magazin

Autentificare

Ai uitat parola?
Create An Account
Shop

AFIN

HomeARBUSTI FRUCTIFERIAFIN
  • AFIN

    AFIN

  • AGRIS

    AGRIS

  • ALUN

    ALUN

  • ARBUSTI FRUCTIFERI

    ARBUSTI FRUCTIFERI

  • ARONIA

    ARONIA

  • Biostimulator

  • Biostimulator

    Biostimulator

  • Bulgaras de zapada

    Bulgaras de zapada

  • CAIS

    CAIS

  • CAPSUN

    CAPSUN

  • CASTAN

    CASTAN

  • CATINA

    CATINA

  • CIRES

    CIRES

  • CITRICE

    CITRICE

  • COACAZ ALB

    COACAZ ALB

  • COACAZ NEGRU

    COACAZ NEGRU

  • COACAZ ROSU

    COACAZ ROSU

  • CORNUS

    CORNUS

  • CURMAL CHINEZESC

    CURMAL CHINEZESC

  • FRAGI

    FRAGI

  • Ginkgo Biloba

    Ginkgo Biloba

  • GOJIBERRY

    GOJIBERRY

  • GUTUI

    GUTUI

  • Iasomie

    Iasomie

  • Isop

    Isop

  • KAKI

    KAKI

  • KIWI

    KIWI

  • Lavanda

    Lavanda

  • LILIAC

    LILIAC

  • LOFANTUS

    LOFANTUS

  • MAR

    MAR

  • MASLIN

    MASLIN

  • MERISOR

    MERISOR

  • MIGDAL

    MIGDAL

  • MOSMON

    MOSMON

  • MUR

    MUR

  • NECTARIN

    NECTARIN

  • NUC ALTOIT

    NUC ALTOIT

  • NUC SELECTIONAT

    NUC SELECTIONAT

  • PAR

    PAR

  • PIERSIC

    PIERSIC

  • PLANTE FOIOASE

    PLANTE FOIOASE

  • PLANTE NOI

    PLANTE NOI

  • POMI COLUMNARI SI DWARF

    POMI COLUMNARI SI DWARF

  • POMI FRUCTIFERI

    POMI FRUCTIFERI

  • PRUN

    PRUN

  • Recomandare

  • RODIU

    RODIU

  • ROZMARIN

    ROZMARIN

  • SMOCHIN

    SMOCHIN

  • SOIURI VECHI ROMÂNEȘTI

    SOIURI VECHI ROMÂNEȘTI

  • STRUGURI MASA

    STRUGURI MASA

  • STRUGURI VIN

    STRUGURI VIN

  • TEAHIBRIZI

    TEAHIBRIZI

  • TOP VANZARI

    TOP VANZARI

  • TRANDAFIRI

    TRANDAFIRI

  • TRANDAFIRI DE DULCEATA

    TRANDAFIRI DE DULCEATA

  • TRANDAFIRI URCATORI

    TRANDAFIRI URCATORI

  • VISIN

    VISIN

  • VITA DE VIE

    VITA DE VIE

  • ZMEUR

    ZMEUR

Hide Filter

Cautare rapida

Preț

Evaluare

Evaluare

Perioada de coacere

Perioada Maturare/Coacere

Stare

Stare

Afin – Arbusti fructiferi si material saditor certificat, soiuri multiple de afini – Blue Crop, Blueray, Coville, Duke, Pepinierele Roman, Afumati, Ilfov.

Filter
Default sorting
  • Sortare implicită
  • Sortează după popularitatea vânzărilor
  • Sortează după evaluarea medie
  • Sortează după cele mai recente
  • Sortează după preț: de la mic la mare
  • Sortează după preț: de la mare la mic
  • 28
  • 56
  • 84
  • Promotie
    -43%
    Adauga in cos Compara

    Afin Canadian Northline

    35,00 lei Prețul inițial a fost: 35,00 lei.20,00 leiPrețul curent este: 20,00 lei.
  • Promotie
    -43%
    Citeste mai mult Compara

    Afin Siberian Wojtek

    35,00 lei Prețul inițial a fost: 35,00 lei.20,00 leiPrețul curent este: 20,00 lei.
  • Promotie
    -43%
    Adauga in cos Compara

    Blue Crop

    35,00 lei Prețul inițial a fost: 35,00 lei.20,00 leiPrețul curent este: 20,00 lei.
  • -43%
    Adauga in cos Compara

    Blueray

    35,00 lei Prețul inițial a fost: 35,00 lei.20,00 leiPrețul curent este: 20,00 lei.
  • -43%
    Adauga in cos Compara

    Coville

    35,00 lei Prețul inițial a fost: 35,00 lei.20,00 leiPrețul curent este: 20,00 lei.
  • -43%
    Citeste mai mult Compara

    Duke

    35,00 lei Prețul inițial a fost: 35,00 lei.20,00 leiPrețul curent este: 20,00 lei.
Pepinierele Roman

Pomi Fructiferi, Arbusti Fructiferi, Material Saditor Certificat.

Soseaua Petrăchioaia numărul 72, Comuna Afumati, Judetul Ilfov 077010

magazin@pepinierele-roman.ro

INFO

  • Galerie
  • Contacteaza-ne
  • Termeni și conditii
  • Politica de Livrare și Retur
  • Politica de Confidentialitate
  • Despre Noi
Solutionarea online a litigiilor

Pepinierele Roman

  • Pomi Fructiferi
  • Arbusti Fructiferi
  • Plante Ornamentale
  • Vita de Vie
  • Trandafiri
  • Paradisul Cireselor
Solutionarea alternativa a litigiilor

Abonare Noutati&Sfaturi Utile

Aboneaza-te pentru a fi la curent cu cele mai recente informatii tehnice, sfaturi utile si recomandari practice.

    Copyright © 2026 Pepinierele Roman. Toate drepturile rezervate.

    what are you looking for?

    close

    Select at least 2 products
    to compare

    View comparison

    Notificări

    Acest website foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii, sunteti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii.